Tarta cu ciocolata, cirese si amaretto

Tarta cu ciocolata, cirese si amaretto

Ca si cum combinatia de cirese si ciocolata nu era suficient de delicioasa, elementul surpriza al acestei retete este siropul de amaretto, ce ii va da tartei un gust aparte. In lipsa lui, puteti folosi cu incredere o lingura de coniac, delicios in combinatie cu cirese si ciocolata.

Timp prepararelaborios
Statusconsacrat
Calorii0 kcal
Ingrediente
  • zahar4 linguri
  • cacao50 g
  • cirese300 g
  • nuci50 g
  • ou1 bucata
  • unt100 g
  • sare1 praf
  • apa2 linguri
  • faina170 g
  • ciocolata neagra300 g
  • lichior amaretto1 lingura
  • smantana dulce300 ml
Preparare

Se amesteca faina cu nuca, cacao, un praf de sare si 50 g zahar. In mijloc facem o gaura mica si punem untul taiat cubulete, la temperatura camerei. Framantam cu degetele pana ce obtinem un aluat nisipos. Se adauga oul batut si doua linguri de apa rece si se framanta aluatul pana la omogenizare. Daca este nevoie se mai adauga faina sau apa, dupa caz. Cand e framantat bine, aluatul se acopera cu folie alimentara si se pune la rece timp de o ora.

Intre timp se prepara umplutura. Ciresele se spala bine si se scot samburii. Ciocolata se pune pe foc mic impreuna cu smantana dulce (sau smantana pentru frisca), iar cand se omogenizeaza se ia de pe foc, se adauga patru linguri de zahar si o lingura de amaretto. Se amesteca pana la omogenizare si se pune deoparte (nu se pune la rece).

Dupa o ora, aluatul se scoate din frigider si se pune intr-o forma de tarta unsa cu unt. Aluatul asezat bine in forma se inteapa din loc in loc cu furculita si se pune in cuptorul incins in prealabil. Dupa 20 de minute se scoate din cuptor. (E bine sa mai verificam din cand in cand daca s-a copt, deoarece timpul de coacere poate varia in functie de puterea cuptorului.)

Dupa ce s-a racit putin, presaram ciresele pe tarta iar deasupra turnam crema de ciocolata si nivelam. Daca nu e sezonul cireselor se pot folosi cirese conservate sau confiate. Se pune la rece si se lasa sa stea peste noapte. A doua zi se decoreaza dupa preferinte si este gata sa fie consumata.

Recomandari