Cartofi cu ceapa caramelizata si ciuperci

Mmm...o reteta absolut delicioasa, potrivita pentru orice moment in care vrei sa-ti rasfeti papilele gustative. Cartofii si ciupercile combinate cu ceapa caramelizata, toate invelite intr-un aluat pufos, facut cu iaurt, vor fi un adevarat deliciu.
Ingrediente
- cartof350 g
- ceapa alba2 bucati
- ciuperci1 kg
- ou1 bucata
- ulei de masline0
- sare0
- piper0
- iaurt1000 g
- unt nesarat6 linguri
- faina600 g
Preparare
Pentru aluat se va folosi 500 gr de iaurt, 1 ou, o lingurita de sare si faina. Oul se amesteca impreuna cu sarea si iaurtul. Se va folosi un mixer pentru ca ingredientele sa se amestece bine. Treptat, se adauga faina si se amesteca in continuare, la viteza mica, pana cand aluatul se poate desprinde de pe bol.
Aluatul obtinut se aseaza pe o suprafata neteda, se intinde si apoi se ruleaza si se inveleste in folie de plastic, dupa care se tine la frigider cca. 2 ore.
Ceapa se curata si se toaca marunt. Intr-o tigaie, se pun 2 lingurite de unt la topit, dupa care se adauga ceapa tocata si se tine la foc mic, amestecand continuu, pana cand aceasta capata aspectul dorit.
Ciupercile se curata, se spala si se toaca marunt, dupa care se pun in aceeasi tigaie, impreuna cu doua lingurite de unt. Se adauga sare si piper dupa gust si se amesteca pana cand apa din ciuperci se evapora.
Cartofii se curata si se spala, dupa care se pun la fiert intr-o oala. Dupa ce au fiert, se pun intr-un bol si se zdrobesc. Se pot adauga si ultimele lingurite de unt, pentru ca acestia sa fie suficient de moi. Dupa ce s-au zdrobit, se adauga ciupercile si ceapa caramelizata si se amesteca pana cand ingredientele devin omogene.
Se scoate aluatul din frigider si se intinde, pe o suprafata neteda, pe care s-a presarat faina inainte. Aluatul trebuie acoperit cu faina pe ambele parti, dupa ce a fost bine intins.
Folosind un cutit special, aluatul se taie in bucati rotunde. Pe fiecare bucata de aluat se pune cate o lingurita din compozitia obtinuta anterior si se impacheteaza, insa mainile trebuie sa fie acoperite cu faina, pentru a te asigura ca aluatul nu se lipeste. Aluatul trebuie sa fie foarte bine lipit la capete, insa ai grija sa nu-l rupi.
Fiecare bucatica obtinuta se aseaza pe un platou sau pe o foaie pentru gatit, pe care s-a presarat faina inainte.
Dupa ce ai terminat aluatul, se pune o oala cu apa la fiert, iar cand aceasta incepe sa clocoteasca, se pun bucatile de aluat la fiert si se tin cca. 6 minute. Cand acestea au fiert, se vor ridica la suprafata apei. Se scot cu ajutorul unei linguri si se pun pe un prosop de bucatarie.
Separat, intr-o tigaie, se pune la incins uleiul de masline, peste care se poate adauga putin unt, dupa care se prajesc bucatile de aluat, pe fiecare parte. Trebuie sa capete o culoare aurie.
Se servesc calde, cu topping de iaurt.