De ce nu avem traditia cocktailurilor?

28 Iun 2010 00:00 Autor: Diana P.
Acum ceva timp a fost o saptamana foarte calduroasa cu temperaturi aproape de nesuportat, iar orele amiezii aduceau invariabil valuri de fierbinteala care te lasau sleita de orice putere.

Norocosii care se puteau bucura la serviciu de aer conditionat nu au resimtit corvoada unor temperaturi extreme, insa pentru ceilalti chinul arsitei era contracarat doar de zecile de bauturi racoritoare cu care incercau sa se hidrateze permanent.

In una din seri, acasa fiind, vorbeam cu o amica despre acest lucru si mi se plangea disperata ca s-a cam saturat de ceaiurile reci baute la serviciu.

In acele momente mi-am dat seama ca noi, romanii, nu avem traditia cocktailurilor racoroase, atat de frecvent consumate in afara.

Chiar si la terasa, noi comandam vesnicele ceaiuri cu gheata sau racoritoarele carbogazoase care aduc numai deservicii organismului, in detrimentul cocktailurilor non-alcoolice realizate in cateva minute din fructe proaspete.

De unde vin cocktailurile?
Cocktailurile sunt mereu viu colorate, gustoase si te fac sa vibrezi de placere.
Asa ca nu aveau de unde sa vina decat dintr-un loc cu mult soare, cu multa muzica si cu la fel de multa culoare, nu?

Ei bine, da, ele vin din Cuba, din Orasul Havana, un loc a carui autenticitate este data de culori vii si contraste puternice, un loc cu oameni a caror bucurie si dragoste de viata sunt molipsitoare.
Insa primele cocktailuri aparute erau cele alcoolice, cu rom. Vestitul rom cubanez si cocktailurile Cuba Libre, El Presidente, Daiquiri sau Mojito.

Insa ce te faci cu romul intr-o zi torida de vara, cand nu esti pe marginea unei piscine racoroase ci intr-un birou anost, iar taskurile bat enervant "din deget"?

Renunti la alcool si iti prepari de acasa niste cocktailuri energizante, delicioase si care arata minunat. Si vei avea astfel o picatura din senzatia de vacanta de care te vei bucura putin mai incolo.

Cat de mult ti-a placut acest articol?
5.59
(936 voturi)
2957 vizite

Cele mai noi Sfaturi Gastronomice
Cum fierbi corect orezul in functie de tipul lui
Cum fierbi corect orezul in functie de tipul lui
Credeai ca le stii pe toate in bucatarie? Dupa ce vei citi randurile de mai jos cu siguranta vei invata lucruri noi. Iata cum se prepara corect orezul in functie de tipul sau: Orezul albCel mai renumit tip de orez, dar nu neaparat si cel mai sanatos
Trucuri pentru clatite delicioase!
Trucuri pentru clatite delicioase!
Clatitele sunt desertul cel mai popular si cel mai delicios. Le prepari rapid, insa pentru a fi cu adevarat delicioase, trebuie sa stii trucurile de mai jos: Foloseste oua de tara!Daca ai oua de tara, foloseste cateva si la prepararea clatitelor. Pe
Personalitatile din spatele mancarurilor
Personalitatile din spatele mancarurilor
Cand ne place ceva cu adevarat, avem tendinta de a ne purta putin ciudat. Ba chiar, din cand in cand, suntem atat de mandri si posesivi, incat ne denumim descoperirile cu propriile nume. La fel se intampla si cu mancarea. foodpanda.ro a selectat
Ingredientul Secret al lunii noiembrie
Ingredientul Secret al lunii noiembrie
Ingredientul lunii noiembrie de pe platforma Electrolux este piperul Sichuan. The Secret Ingredient este o platforma creata pentru a dezvolta abilitatile culinare si pentru a aduce inspiratia gastronomica in casa ta. Astfel, in fiecare luna Electrol
Activia de Baut cu Afine, pentru o stare de bine
Activia de Baut cu Afine, pentru o stare de bine
A venit, a venit toamna si, odata cu ea, noul iaurt delicios si hranitor Activia cu Afine, pentru o stare de bine, zi de zi! Noul iaurt Activia are la baza lapte proaspat si fermentul sau special, Bifidus Actiregularis, oferind combinatia perfecta p
Cele mai noi Retete
Cel mai simplu bulz. Este delicios!
Cel mai simplu bulz. Este delicios!
Bulzul ciobanesc este unul dintre cele mai simple si delicioase retete pe care le poti prepara. Este o reteta perfecta pentru zilele racoroase de toamna, pe care o poti savura alaturi de familie in orice moment al zilei.
Supa crema de ciuperici savuroasa!
Supa crema de ciuperici savuroasa!
Supa crema de ciuperci este usor de preparat, contine putine calorii, dar este foarte satioasa. Este ideala pentru diete si aduce numeroase beneficii organismului tau. Iata mai jos o reteta delicioasa:
Ardei murati cu miere!
Ardei murati cu miere!
Ardeii grasi murati cu miere sunt un tip de muratura deosebita si inedita. Ii poti face pentru a-i folosi la o masa speciala, cu fripturi pe baza de sosuri din miere. Invitatii tai vor fi incantati de gustul lor minunat!
Cum sa faci maioneza in mai putin de 1 minut!
Cum sa faci maioneza in mai putin de 1 minut!
Vrei sa prepari rapid o salata pentru invitatii tai si ai nevoie de maioneza? Nu te mai agita! Poti sa prepari maioneza in mai putin de un minut. Este delicioasa si nu trebuie sa depui nici prea mult efort pentru a o prepara!
Prepara cea mai buna paine de casa
Prepara cea mai buna paine de casa
Ti-e dor de mirosul de paine proaspat scoasa din cuptor, preparata de bunica? Prepara cea mai gustoasa paine, chiar la tine acasa. Te vor incanta cu siguranta aroma savuroasa si mirosul sau imbietor, care vor anima caminul tau.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!